Convocatorul Adunarii Generale Ordinare si Extraordinare a Actionarilor din data de 10.08.2022
Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor
Punctul 2: Aprobarea continuării Proiectului Unităților 3 şi 4 CNE Cernavodă, respectiv adoptarea Deciziei Preliminare de Investiție şi trecerea în Etapa II – Lucrări Preliminare, condiţionat de aprobarea si incheierea Acordului de Sprijin între Statul român şi SNN în legătură cu Proiectul Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă.
Punctul 3: Aprobarea iniţierii demersurilor în vederea atribuirii şi încheierii contractelor necesare pentru finalizarea Proiectului, în condiţiile limitelor de competenţă prevăzute de actele constitutive ale SNN şi EN, şi cu încadrarea în limita sumei de 185 milioane Euro.
Punctul 4:Aprobarea cererilor de reinnoire a mandatelor a cinci membri ai Consiliului de Administratie al S.N. Nuclearelectrica S.A., incepand cu data de 29.09.2022, pentru un mandat de 4 ani, în conformitate cu prevederile art. 28, alin. (7) și art. 29, alin. (14) din OUG nr. 109/2011 (vot secret):
Nota aferenta punctelor 4,5,6,7,8 si 9
4.1 dlui. Minodor Teodor Chirica – administrator neexecutiv;
Cerere de reinnoire a mandatului
4.2 dlui. Cosmin Ghita – administrator executiv;
Cerere de reinnoire a mandatului
4.3 dnei. Elena Popescu – administrator neexecutiv;
Cerere de reinnoire a mandatului
4.4 dlui. Dumitru Remus Vulpescu – administrator neexecutiv;
Cerere de reinnoire a mandatului
4.5 dlui. Mihai Daniel Anitei – administrator neexecutiv
Cerere de reinnoire a mandatului
Punctul 5: Desemnarea a cinci membri ai Consiliului de Administratie al S.N. Nuclearelectrica S.A., incepand cu data de 29.09.2022, pentru un mandat de 4 ani, în conformitate cu prevederile art. 29, alin. (1) din OUG nr. 109/2011 (vot secret):
5.1 dl. Minodor Teodor Chirica – administrator neexecutiv;
5.2 dl. Cosmin Ghita – administrator executiv;
5.3.dna. Elena Popescu – administrator neexecutiv;
5.4 dl. Dumitru Remus Vulpescu – administrator neexecutiv;
5.5 dl. Mihai Daniel Anitei – administrator neexecutiv.
Punctul 6:Aprobarea indemnizatiei fixe brute lunare a membrilor neexecutivi ai Consiliului de Administratie, in valoare reprezentata de doua ori media pe ultimele 12 luni a castigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfasurata conform obiectului principal de activitate inregistrat de societate, la nivel de clasa conform clasificatiei activitatilor din economia nationala, comunicat de Institutul National de Statistica anterior numirii si aprobarea componentei variabile a administratorilor neexecutivi in valoare de 12 indemnizatii fixe lunare conform Notei prezentate actionarilor
Punctul 7:Aprobarea indemnizatiei fixe brute lunare a membrului executiv al Consiliului de Administratie, in valoare reprezentata de sase ori media pe ultimele 12 luni a castigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfasurata conform obiectului principal de activitate inregistrat de societate, la nivel de clasa conform clasificatiei activitatilor din economia nationala, comunicat de Institutul National de Statistica anterior numirii si aprobarea componentei variabile a administratorului executiv conform Notei prezentate actionarilor.
Punctul 8:Aprobarea formei contractului de mandat care urmeaza sa fie semnat de societate cu noii administratori desemnati.
Punctul 9:Mandatarea reprezentantului Ministerului Energiei in cadrul adunarii generale a actionarilor de a semna in numele si pe seama societatii contractele de mandat ale administratorilor care urmeaza sa intre in vigoare la data de 29.09.2022.
Punctul 10: Alegerea unui membru provizoriu al Consiliului de Administratie, incepand cu data de 10.08.2022, pentru un mandat de 4 luni, in conformitate cu prevederile art. 641, alin. (3) si alin. (5) din OUG nr. 109/2011, cu modificarile si completarile ulterioare sau pana la finalizarea procedurii de selectie a administratorilor selectati in conformitate cu prevederile OUG 109/2011 daca selectia se finalizeaza inainte de termenul mentionat; (vot secret )
Nota aferenta punctelor 10, 11 si 12
Lista candidatilor pentru pozitia de membru provizoriu al CA
Declaratia de consimtamant privind acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal
Punctul 11:Aprobarea formei contractului de mandat care urmeaza sa fie semnat de Societate cu noul membru provizoriu al Consiliului de Administratie, precum si mandatarea reprezentantului Ministerul Energiei in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor de a semna in numele si pe seama Societatii contractul de mandat cu administratoriu provizoriu;
Punctul 12. Aprobarea indemnizatiei fixe bruta lunara pentru membrul provizoriu al Consiliului de Administratie la nivelul de 15.057 lei, egala cu cea a celui mai recent administrator in functie selectat potrivit OUG nr. 109/2011, precum si a unei componente variabile determinata in mod identic cu cea a administratorilor in functie, la nivelul componentei pe termen scurt, acordata proportional cu perioada mandatului provizoriu.
Punctul 13: Prelungirea duratei mandatului dlui. George Sergiu Niculescu care inceteaza la data de 28.08.2022, cu o perioada de 2 luni, incepand cu data de 29.08.2022, in conformitate cu prevederile art. 641 alin. (3) si alin. (5) din OUG nr. 109/2011 cu modificarile si completarile ulterioare sau pana la data acceptarii mandatului de catre un administrator numit in conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, daca selectia se finalizeaza inainte de termenul mentionat. (vot secret).
Nota aferenta punctelor 13,14, 15 si 16
Punctul 14: Aprobarea mentinerii indemnizatiei fixe brute lunare pentru membrul provizoriu al Consiliului de Administratie si a componentei variabile, astfel cum au fost aprobate prin Hotararea AGOA nr. 5/28.04.2022.
Punctul 15: Aprobarea formei actului aditional la contractul de mandat care urmeaza sa fie semnat de societate cu membrul provizoriu al Consiliului de Administratie al carui mandat a fost prelungit.
Forma actului aditional la contractul de mandat
Punctul 16: Mandatarea reprezentantului Ministerului Energiei in cadrul adunarii generale a actionarilor de a semna in numele si pe seama societatii actul aditional la contractul de mandat al administratorului provizoriu al carui mandat a fost prelungit.
Punctul 17: Aprobarea declansarii procedurii de selectie membrii Consiliul de Administratie al Societatii Nationale Nuclearelectrica SA (posturile vacante), conform prevederilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificarile si completarile ulterioare.
Nota aferenta punctelor 17 si 18
Punctul 18: Aprobarea mandatarii Consiliului de Administratie al SNN pentru derularea procedurii de selectie membrii ai Consiliului de Administratie al SN Nuclearelectrica SA (posturile vacante).
Punctul 19:Aprobarea Raportului Trimestrial al Consiliului de Administratie aferent trimestrului I 2022.
Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor
Imputerniciri generale
Imputernicire generala persoane fizice AGOA – click aici
Imputernicire generala persoane juridice AGOA – click aici
Imputernicire generala persoane fizice AGEA – click aici
Imputernicire generala persoane juridice AGEA – click aici
Imputerniciri speciale
Imputernicire speciala persoane fizice AGOA (puncte secrete) – click aici
Imputernicire speciala persoane fizice AGOA – click aici
Imputernicire speciala persoane juridice AGOA (puncte secrete) – click aici
Imputernicire speciala persoane juridice AGOA – click aici
Imputernicire speciala persoane fizice AGEA – click aici
Imputernicire speciala persoane juridice AGEA – click aici
Buletine de vot prin corespondenta
Buletin de vot prin corespondenta actionari persoane fizice AGOA (puncte secrete) – click aici
Buletin de vot prin corespondenta actionari persoane fizice AGOA – click aici
Buletin de vot prin corespondenta actionari persoane juridice AGOA (puncte secrete) – click aici
Buletin de vot prin corespondenta actionari persoane juridice AGOA – click aici
Buletin de vot prin corespondenta actionari persoane fizice AGEA – click aici
Buletin de vot prin corespondenta actionari persoane juridice AGEA – click aici
Proiecte de hotarari