Currently set to Index
Currently set to Follow

Stiri lunare-August 2021

18 oct.

Stiri lunare-August 2021

IMPACTUL ASUPRA MEDIULUI

·         Doza este o măsură a efectului radiaţiilor asupra organismelor vii, proporţională cu raportul dintre energia cedată de radiaţiile ionizante şi masa corpului iradiat. Se măsoară în Sievert [Sv], cu submultiplul miliSievert [mSv].

·         Limita de doză legală, stabilită prin normele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare pe care o persoană din populaţie poate să o încaseze din activităţile nucleare efectuate de către om este de 1 mSv/an.

·         Organismul omului este supus iradierii externe din surse naturale, contribuţia cea mai importantă având-o materialele radioactive din sol şi radiaţia cosmică. Conform Raportului UNSCEAR (Comitetul Ştiinţific al Naţiunilor Unite pentru Efectele Radiaţiilor Atomice) din anul 2000 iradierea externă din surse naturale în România este cuprinsă între 0,135 şi 1,92 mSv/ trimestru.

·         Grupul Critic este un grup ipotetic format de persoanele din public care pot primi cele mai mari doze din cauza funcţionării unui obiectiv nuclear. În acest caz s-a considerat un grup, care ar locui chiar la limita zonei de excludere, ar consuma apă din Dunăre, lapte provenind de la ferme amplasate în aceeaşi zonă, produse alimentare din gospodăriile proprii sau ferme locale, peşte din Dunăre.

·         Constrângerea de doză pentru o persoană din grupul critic la CNE Cernavodă este de 0,25 mSv/an. Evaluarea dozei pentru o persoană din grupul critic (grupul cu expunere maximă) se face pe baza măsurării emisiilor de substanţe radioactive lichide şi gazoase în mediu.

REZULTATE OBŢINUTE DIN PROGRAMUL DE SUPRAVEGHERE A EFLUENŢILOR ŞI MEDIULUI

DOZE PENTRU POPULAŢIE CA REZULTAT AL EXPLOATĂRII CNE CERNAVODĂ U1 şi U2

·         Doza încasatǎ în urma emisiilor de efluenţi radioactivi pentru o persoană din grupul critic în luna August 2021 este de 0,000571 mSv. Contribuţiile efluenţilor gazoşi şi lichizi în luna August 2021 sunt:

̶          0,000560 mSv din efluenţi gazoşi;

̶          0,000011 mSv din efluenţi lichizi;

·          Doza cumulată în anul 2021 pentru cele două unităţi este de 0,005187 mSv.

RADIOACTIVITATEA APEI FREATICE DE PE AMPLASAMENT

·         Pentru probele de apă freatică analizate în luna August analizele prin spectrometrie gama nu au detectat prezenţa radioactivităţii artificiale.

·         Concentraţia de tritiu în probele de apă freatică a fost sub Limita de Detecţie.

·         În probele de apă din forajele de control de pe platforma DICA, precum şi în cele de pe platforma depozitului intermediar DIDSR, nu a fost detectată radioactivitate gama artificială peste Limitele de Detecţie.

DOZE PENTRU POPULAŢIE DIN FONDUL NATURAL (doze externe) – raportare trimestrială

·         Doza externă provenită din fondul natural, măsurată în trimestrul II al anului 2021, a fost de 0,181 mSv şi se încadrează în limitele normale în care variază iradierea externă naturală în România conform datelor furnizate de Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului. În luna August 2021 doza pentru o persoană din grupul critic cauzată de emisiile radioactive de la CNE Cernavodă este de aproximativ 106 ori mai mică decât doza lunară medie provenită din fondul natural.

Comments are closed.

X