Importanta pregatirii in siguranta a centalei

22 aug.

Importanta pregatirii in siguranta a centalei

O componenta importanta a filozofiei de securitate nucleara a CNE Cernavoda o constituie personalul competent si bine pregatit, capabil sa-si îndeplineasca sarcinile specifice postului în conditii de siguranta.

Pentru a realiza acest lucru, CNE Cernavoda a dezvoltat si implementat programe de pregatire care sa asigure cunostintele teoretice si practice despre tehnologia nucleara, echipamentele, procedurile de exploatare si de întretinere a centralei, în conformitate cu standardele referitoare la pregatirea personalului din documentele Asociatiei Mondiale a Operatorilor din domeniul Nuclear (WANO) si Agentiei Internationale pentru Energia Atomica (AIEA).
La baza întocmirii programelor de pregatire au stat cerintele identificate pentru fiecare functie, precum si experienta altor centrale adaptata la nevoile CNE Cernavoda.

O atentie deosebita a fost acordata pregatirii operatorilor din camera de comanda în vederea autorizarii de catre Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare (CNCAN). Pentru aceasta categorie de personal, programul de pregatire, aprobat de CNCAN, are o durata de aproximativ 8 ani si urmareste asigurarea pregatirii si calificarilor necesare pentru exploatarea în conditii de maxima securitate nucleara a celor doua unitati.

În plus, au fost dezvoltate programe de pregatire si pentru personalul contractor care desfasoara activitati în centrala, pentru a asigura încadrarea acestuia în cerintele programelor de securitate nucleara, asigurarea calitatii, securitatea muncii si sanatatea personalului, aplicate în CNE Cernavoda.

Atât pentru personalul propriu cât si pentru cel contractor, pregatirea se realizeaza la CNE Cernavoda, în cadrul Centrului de Pregatire Personal pentru cursurile teoretice,  în ateliere si laboratoare pentru cursurile practice sau la simulator. Centrul de Pregatire Personal are în dotare 24 de sali de clasa, un amfiteatru si simulatorul. Toate salile de clasa sunt dotate cu calculator, videoproiector, ecran de proiectie, asigurând conditii moderne de pregatire.

Simulatorul, modernizat în 2006, are caracteristici de operare similare cu cele ale Unitatii 1 si este folosit, în special, pentru pregatirea operatorilor din camera de comanda.  El ofera un mediu de pregatire operatorilor autorizati CNCAN identic cu cel din camera de comanda principala. De asemenea, simulatorul ofera posibilitatea analizarii unor evenimente ipotetice sau aparute la alte centrale nucleare, în scopul pregatirii personalului pentru a raspunde prompt respectivei situatii, precum si pentru identificarea masurilor tehnice care trebuie luate pentru a preveni evenimentele nedorite. Un sistem de monitorizare audio-video permite instructorilor sa vizualizeze panourile de comanda si actiunile cursantilor si, de asemenea, sa înregistreze orice sesiune de pregatire sau de examinare.

Cursurile de pregatire sunt predate de catre instructori autorizati, fie din cadrul Departamentului Pregatire si Autorizare Personal, pentru cursurile teoretice, fie din cadrul compartimentelor centralei – în cazul pregatirii practice. Periodic, acestia trebuie sa fie reautorizati, asigurând în felul acesta ca si-au pastrat cunostintele si aptitudinile pedagogice necesare pentru predarea cursurilor. De asemenea, fiecare instructor este evaluat în timpul predarii cel putin o data pe an, în acelasi scop.

Prin participarea personalului centralei la diferite misiuni ale WANO si AIEA, precum si prin evaluarile internationale care au avut loc la Cernavoda, s-a confirmat ca programele de pregatire a personalului centralei sunt aliniate la cele mai bune practici mondiale în domeniu.

Comments are closed.

X