Currently set to Index
Currently set to Follow

Invitatie pentru consultare publica

Societatea Nationala Nuclearelectrica S.A. anunta publicul interesat cu privire la intentia de a implementa proiectul “Instalatie de detritiere” la CNE Cernavoda

Proiectul face parte din protofoliul de initiative ale SNN destinate implementarii consecvente a politicii generale a Societatii, respectiv preocuparii pentru mentinerea securitatii nucleare la cele mai inalte standarde, si  reducerii riscurilor radiologice atat pentru personalul propriu cat si pentru public, precum si reducerii impactului asupra mediului. Proiectul reprezintă o concretizare la cel mai inalt nivel a preocupărilor continue ale CNE Cernavodă de imbunatatire a performantei de mediu, prin reducerea expunerii profesionale la tritiu a lucratorilor. Proiectul are impact pozitiv asupra asigurarii starii de sanatate a personalului şi determina o diminuare a evacuărilor de tritiu în apa si aer, cu impact pozitiv privind protectia populatiei şi a mediului.

Implementarea proiectului va permite prin extractia tritiului intr-o instalatie dedicata, eliminarea apei grele tritiate, reducandu-se astfel semnificativ deseurile radioactive ramase de gestionat la sfarsitul duratei de viata operationala a celor doua reactoare.

Realizarea CTRF va avea un impact pozitiv deoarece va extrage tritiul din agentul de racire si moderatorul reactorului, permitand astfel ca apa grea sa fie refolosita pe perioada nedeterminata, fara a deveni un deseu radioactiv. Tritiul recuperate din agentul de racire si moderator va fi procesar si stocat in conditii stabile pentru utilizari ulterioare. In plus, CTRF va conduce la:

  • reducerea riscurilor de generare efluenti radioactivi si emisii de tritiu in mediu
  • minimizarea concentratiilor de tritiu din deseurile radioactive generate in incinta sistemelor nucleare care utilizeaza apa grea la CNE Cernavoda.

Proiectul are la baza o strategie de implementare, actualizata de SNN in 2018, pe baza Studiului de Fezabilitate, aprobata prin Hotararea nr. 9/22.08.2018 a Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor.

Proiectul presupune finalizarea proiectarii instalatiei (proiectarea de detaliu), constructia instalatiei de detritiere, probele si verificarile in vederea punerii in functiune, o perioada de functionare de proba de 6 luni, urmata de intrarea instalatiei in exploatare comerciala, planificata pentru 2026.

Pentru finantarea proiectului, SNN a angajat discutii cu Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD). Aceste discutii se afla intr-o faza avansata, motiv pentru care, in plus fata de evaluarile si documentatiile suport specifice legislatiei romanesti, demarate deja (in relatie cu Ministerul Mediului, Apele Romane, CNCAN, etc), este necesara si parcurgerea unei proceduri de aprobare specifice BERD.

Ca parte importanta a procedurilor BERD a fost demarata o procedura de consultare publica, bazata pe  unei Evaluari a proiectului din punct de vedere al impactului de mediu si social (ESIA- Environmental and Social Impact Assessment), care este pus la dispozitia publicului spre consultare si formularea de observatii, comentarii, intrebari sau neclaritati.

Documentatia ESIA contine informatii extinse cu privire la proiect, atat in ceea ce priveste aspectele tehnice, cat si cu privire la interactiunile si impactul proiectului asupra comunitatilor locale.

In cele ce urmeaza, aveti posibilitatea de a va informa pe larg cu privire la proiect, parcurgand documentatia ESIA si ne sunteti invitat sa ne transmiteti raspunsul dumneavoastra utilizand formularul dedicat.

Pentru a accesa documentele care fac parte din consultarea publica, va rugam sa accesati linkul de mai jos.

ACCESEAZA DOCUMENTELE

Date de contact CLO

Strada Polona nr.65, Sector 1, Bucuresti -Romania, 010494, C.P. 22-102

Tel +4021 203 82 00

Fax +4021 316 94 00

office@nuclearelectrica.ro

Cum poti participa la consultarea publica

SNN a organizat o consultare publica pentru proiectul „Instalatiei de detritiere” de la CNE Cernavoda in perioada 13 august – 14 decembrie 2021. In cazul in care aveti intrebari, opinii, comentarii sau ingrijorari legate de acest proiect propus, va invitam sa participati la consultarea publica la linkul de mai jos. SNN va lua feedback-ul dumneavoastra in consideratie si va publica un raport sumarizat privind feedback-ul primit in cadrul consultarii publice. La finalul perioadei de consultare publica, se va lua o decizie privind imprumutul BERD, estimandu-se ca in anul 2023 va incepe constructia efectiva.

Formular de participare la consultare

RASPUNSURI LA INTREBARI FRECVENTE

X