Protectia la radiatii

Adapostirea

A sta adapostit in casa este un mod foarte eficace de reducere a expunerii la radiatii. Ramanand inauntru cu usile si geamurile inchise puteti reduce expunerea la radiatii cu pana la 40%.

O incinta dintr-o cladire reprezinta un bun adapost. Daca vi se va comunica sa ramaneti acasa, la serviciu sau la scoala, faceti urmatoarele:

  • Intrati intr-o incapere.
  • Inchideti toate usile, ferestrele si gurile de aerisire.
  • Opriti sistemele de ventilatie (daca exista).

Nu folositi telefoanele decat daca este absolut necesar; liniile telefonice trebuie sa ramana libere pentru operatorii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta.

Daca va aflati in masina, inchideti geamurile si sistemul de ventilatie si parasiti zona afectata.

Daca ati fost in aer liber in timpul urgentei, scoateti-va hainele si inchideti-le in saci de plastic. Curatati-va parul si corpul prin spalare. Aceasta precautie va indeparta particulele de praf radioactiv de pe dumneavoastra. Cand va puneti alte haine, luati-le dintr-un dulap inchis.

FITI UN BUN VECIN. Daca vedeti pe cineva afara, sfatuiti-l sa se adaposteasca. Informati si ajutati persoanele cu handicap.

NU INTRATI IN PANICA. Adapostirea in incaperi inchise ofera o protectie considerabila impotriva radiatiilor.

Asteptati alte instructiuni difuzate la radio sau TV.

Protejarea tiroidei

Daca in aer exista iod radioactiv, el este introdus in plamani prin inhalare si de acolo, o parte va patrunde in sistemul circulator, de unde va fi absorbit de glanda tiroida. O masura eficace de a preveni absorbirea iodului radioactiv de catre tiroida este administrarea pastilelor de KI (iodura de potasiu). Iodul stabil (neradioactiv) din aceste pastile va fi repede absorbit de tiroida, ducand la oprirea acumularii de iod radioactiv de catre aceasta. Iodul radioactiv va fi apoi eliminat mai repede din organism prin functiile naturale ale corpului. O alta masura contra inhalarii iodului radioactiv este aceea de a ramane adapostit in casa. Pastilele de iodura de potasiu (KI) nu protejeaza corpul de alte substante radioactive. A va adaposti, a va schimba hainele si a face dus raman cele mai bune masuri de protectie impotriva altor substante radioactive.

Administrarea de pastile de KI trebuie facuta rapid in cazul unei urgente. Astfel de pastile vor fi disponibile si la Centrele de Primire Evacuati organizate de Autoritatile Publice pentru a fi distribuite. Scolile din localitatea dumneavoastra vor avea cantitati suficiente de pastile pentru copii. Personalul scolilor va administra aceste pastile copiilor atunci cand va fi necesar.

Pentru ce se iau pastilele de iodura de potasiu ?

Pastilele de iodura de potasiu se iau in cazul unui accident nuclear major, insotit de evacuarea in mediu a unor cantitati de iod radioactiv. Tabletele de iod stabil protejeaza glanda tiroida impotriva iodului radioactiv inhalat din aerul contaminat sau ingerat pe calea alimentelor si a apei potabile daca acestea sunt contaminate. Administrarea de iodprevine absorbtia de catre glanda tiroida a iodului radioactiv, mareste rata de eliminare a lui si reduce riscul de cancer tiroidian. Eficacitatea tabletelor este maxima daca administrarea acestora se face operativ, pe cat posibil inaintea aparitiei emisiei radioactive sau, cel tarziu, in primele 6 ore ale expunerii la emisia radioactiva.

Cum se iau pastilele de iodura de potasiu ?

Pentru un efect adecvat, unui adult i se recomanda o doza initiala unica de 130 miligrame iodura de potasiu, echivalenta a 100 mg de iod (numai doua tablete). Tabletele pot fi mestecate sau inghitite. Este recomandabil, ca in functie de amploarea si evolutia urgentei nucleare, la recomandarea autoritatilor competente, se poate repeta administrarea de tablete de iod pe parcursul a doua zile consecutive.

Administararea de iod stabil pentru copii se va face in functie de varsta, astfel:

  • Copii cu varsta peste 12 ani – 2 tablete;
  • Copii cu varsta intre 3 si 12 ani – 1 tableta/zi;
  • Copii cu varsta intre 1 luna si 3 ani – o jumatate (1/2) tableta/zi;
  • Nou-nascutii pana la o luna – o singura administrare de un sfert (1/4) tableta dizolvata in lapte, apa, limonada sau altceva similar.

Nu este necesara administrarea de tablete cu iod persoanelor cu varsta peste 40 ani, intrucat la aceasta grupa de varsta nu s-a inregistrat cresterea riscului de cancer tiroidian dupa expunerea la iod radioactiv.

Efecte secundare si contraindicatii

In urma administrarii tabletelor de iod aparitia efectelor secundare este in general redusa. Ele apar in cazuri rare (1 din 1000 de utilizatori) si sunt reversibile: eruptii cutanate; aceste eruptii cutanate sunt tranzitorii.

Urmatoarele persoane nu trebuie sa ia tablete de iod:

  • persoane care sufera de hipersensibilitate (alergie) la iodura de potasiu sau la oricare dintre componentele medicamentului (celuloza microcristalina, hidrogenocarbonat de sodium, dioxid de siliciu colloidal anhidru, stearat de magneziu);
  • persoanele care sufera de una dintre urmatoarele boli rare:
  • dermatita herpetiformis, boala a pielii in cazul careia un aport crescut de iod trebuie evitata;
  • vasculita cu valori nici ale complementului.

Persoanele care sufera de disfunctii tiroidiene, disfunctii renale sau boli autoimune vor lua tablete de iod numai la recomandarea medicului.

Evacuarea

Atunci cand exista sau este prevazuta o emisie radioactiva, o parte sau toata comunitatea dumneavoastra poate fi evacuata.

Veti fi sfatuiti sa va parasiti locuintele sau locurile de munca si sa mergeti la Centrul de Primire desemnat pentru localitatea dumneavoastra.

Toate informatiile necesare despre evacuare vor fi transmise la radio si TV sau vor fi anuntate prin megafoanele masinilor de Politie.

Veti avea timp mai mult decat suficient sa va impachetati articolele importante, sa inchideti aparatele electrice, sa va ocupati de animale, sa inchideti locuinta si sa parasiti zona.

Veti fi imbarcat in autobuze, trenuri sau alte mijloace de transport si veti fi dusi la Centrele de Primire; daca aveti masina personala, o puteti folosi.

La Centrul de Primire se va verifica starea dumneavoastra de contaminare si daca va fi necesar veti fi decontaminat. Apoi veti fi inregistrat in vederea asigurarii hranei si adapostirii sau acordarii oricarei alte asistente daca este nevoie. Daca doriti, va puteti face propriile aranjamente in privinta hranei si cazarii in localitatile neafectate din afara zonei evacuate.

 

Daca vi se comunica sa evacuati zona

Daca sunteti anuntati sa parasiti locuinta, scoala sau serviciul, fiecare dintre dumneavoastra trebuie in primul rand sa impacheteze urmatoarele, NUMAI DACA ESTE POSIBIL:

  • O perna, doua paturi si doua cearsafuri sau un sac de dormit.
  • O mica saltea din burete.
  • O jacheta sau un palton.
  • Doua randuri de haine.
  • Medicamentele prescrise si alte medicamente necesare.
  • Nu este nevoie sa luati alimente in afara celor special prescrise de medic.
  • Articole de toaleta.
  • Acte de identitate, bani, carti de credit, carnete CEC, etc.
  • Un aparat de radio.
  • Numerele de telefon ale rudelor sau prietenilor apropiati.

Dupa ce ati facut cele de mai sus luati toate masurile de prevedere obisnuite pentru o plecare de acasa pentru o zi.

Inchideti ferestrele si incuiati intrarile in casa.

 

Daca aveti nevoie de ajutor

Oamenii batrani, cei care sunt bolnavi si cei inapti fizic pot avea nevoie de ajutor in cazul evacuarii.

Daca sunteti in aceasta situatie, agatati la geam o bucata de panza alba (cearsaf, camasa, prosop) care sa fie vizibila din strada. Astfel, vecinii vor cunoaste situatia dumneavoastra si vor anunta responsabilii cu evacuarea zonei respective. Patrulele Politiei si Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta va vor acorda ajutorul la vederea acestui semn.

 

Siguranta locuintei si a bunurilor personale

Politia va va asigura securitatea locuintei pe perioada absentei dumneavoastra si se va anunta la radio cand puteti reveni.

 

Evacuarea se poate face cu diferite mijloace de transport

Deplasarea cu automobilul
Daca aveti masina, folositi-o. Daca puteti, luati cu dumneavoastra vecinii ce nu poseda mijloace de transport proprii. Urmati ruta cea mai cunoscuta sau pe cea anuntata la radio, spre unul dintre Centrele de Primire.

Pentru siguranta dumneavoastra si a celorlalti participanti la trafic, fiti calm, conduceti prudent si respectati toate regulile de circulatie. De-a lungul traseului, echipaje de politie va vor da instructiuni.

Traficul va fi dirijat in vederea evitarii norului radioactiv.

Deplasarea cu autobuzul
Autobuze speciale vor circula la intervale regulate pe traseele curselor obisnuite de autobuz. Deplasati-va la cea mai apropiata statie sau ruta de autobuz, de unde va veti imbarca. Pentru zonele unde nu exista curse regulate, radioul va va anunta punctele de imbarcare in autobuzele speciale din zona respectiva.

Deplasarea cu trenul
Daca vi se cere sa mergeti in statia CFR a localitatii dumneavoastra, acolo va vor astepta garnituri de tren speciale care va vor transporta la un Centru de Primire.

Deplasarea cu mijloace navale 

In cazul in care vi se cere acest lucru, mergeti la punctele de imbarcare navale unde va vor astepta mijloace de transport
naval care va vor duce la un Centru de Primire.

 

Evacuarea copiilor aflati la scoala

Vor fi luate masuri speciale pentru protectia copiilor aflati la scoala. Personalul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta va fi in permanenta legatura cu scolile. La nevoie, elevii vor fi evacuati intr-o scoala aflata in afara regiunii afectate, special amenajata pentru a gazdui copiii.

 Locuri de evacuare

La prieteni sau rude 
Daca puteti, deplasati-va la prieteni sau membri ai familiei ce locuiesc in afara perimetrelor afectate.

 

Centre de Primire (adaposturi colective)
 
Va puteti deplasa la un Centru de Primire. Deplasati-va mai intai la unul din punctele de adunare desemnate pentru
zona in care va aflati, de unde veti fi indrumati spre un Centru de Primire.

La Centrul de Primire veti anunta daca aveti vaci de lapte sau alte animale pe care trebuie sa le ingrijiti. Vor fi depuse eforturi pentru a vi se permite intoarcerea in gospodarie sau ferma pe perioade limitate de timp, pentru a ingriji animalele. Veti fi contactat personal de catre autoritatile locale care va vor informa in ce conditii va puteti intoarce acasa in siguranta.

Aceste Centre au fost special amenajate pentru a va asigura hrana si adapost pe perioada evacuarii. Batranii si bolnavii vor fi ingrijiti de personal medical calificat, care va dispune si de toate medicamentele necesare.

In caz de necesitate, la toate punctele de adunare si Centrele de Primire vor fi distribuite tablete de iodura de potasiu care protejeaza glanda tiroida impotriva iodului radioactiv.

Controlul Accesului in zona afectata

In caz de urgenta controlul strict al circulatiei este esential pentru o evacuare rapida si ordonata si pentru asigurarea pazei locuintelor parasite.

Politia va dirija circulatia si va restrictiona intrarea in anumite zone. Aceasta va ajuta la pastrarea principalelor drumuri libere pentru evacuare si pentru utilizarea vehiculelor de urgenta. Controlul va ajuta la prevenirea accesului persoanelor neautorizate in zonele afectate.

Informatiile privind controlul traficului vor fi transmise prin radio si TV in timpul urgentei.

Nimeni nu va fi impiedicat sa intre in zona de restrictie daca doreste sa-si intalneasca familia. In caz de urgenta, reunirea familiilor este prioritara.

Controlul alimentelor

Veti fi atentionati sa nu consumati hrana si lichidele care ar putea fi contaminate radioactiv.

Se va interzice consumul legumelor din gradinile zonei afectate, laptelui produs in aceasta zona sau al oricaror alimente care au fost expuse sau neimpachetate pe durata starii de urgenta.

Trebuie sa va asigurati ca animalele si pasarile dumneavoastra nu vor consuma hrana si apa contaminata.

Instructiuni amanuntite despre ce este si ce nu este permis sa consumati vor fi transmise prin radio si TV.

Cum vom afla daca apa, hrana si pasunile sunt bune de folosit?

Persoanele desemnate de autoritatile publice locale si/sau judetene va vor vizita si vor colecta probe de apa, iarba, fan si hrana folosite de animalele dumneavoastra. Probele vor fi analizate pentru a determina contaminarea lor. Veti fi instiintat in cel mai scurt timp posibil daca acestea sunt utilizabile sau nu. Daca sunt contaminate, se vor lua masuri pentru a vi se asigura hrana si apa din surse necontaminate. Pana la obtinerea rezultatelor, continuati sa hraniti si adapati animalele cu alimente si apa din surse protejate. Veti fi instruit asupra a ceea ce trebuie sa faceti cu sursele contaminate de alimente si apa.

Ce se intimpla cu produsele gospodariei sau fermei dumneavoastra?

Cand apare o urgenta poate fi instaurat un embargou asupra produselor provenite dintr-o zona cu raza de 10 Km din jurul centralei. Embargo-ul se va extinde asupra unor produse ca: lapte, carne, oua, cereale, fructe, legume, miere. Embargo-ul poate fi extins sau restrans in functie de situatie. Veti fi contactat de autoritatile locale sau vi se vor transmite instructiuni prin radio referitoare la manevrarea produselor contaminate.

Cum se vor compensa pierderile suferite?

Daca produsele fermei sau gospodariei precum si hrana sunt compromise, vi se vor compensa pierderile. Reprezentanti ai Autoritatilor Publice Ministerul Agriculturii vor determina valoarea pierderilor si vor stabili modalitatile de compensare/ despagubire in conformitate cu legislatia in vigoare.

X