Aprobarea demararii fazei I a Strategiei pentru Retehnologizarea Unitatii 1 CNE Cernavoda

28 sept.

Aprobarea demararii fazei I a Strategiei pentru Retehnologizarea Unitatii 1 CNE Cernavoda

Comunicat de presa

 

Bucuresti, 28 septembrie 2017

 

SN Nuclearelectrica SA anunta ca in cadrul Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor SNN din data de 28.09.2017 a fost aprobata demararea fazei I a Strategiei pentru Proiectul de Retehnologizare a Unitatii 1 CNE Cernavoda, proiectul fiind repus pe ordinea de zi la solicitarea actionarului majoritar, Ministerul Energiei.

Faza 1 a proiectului de retehnologizare va include:

  1. Activitatile necesare asigurarii functionarii Unitatii 1 pentru o perioada de 30 de ani, adica extinderea numarului de ore de functionare la putere nominala suplimentar celor 210.000 de ore estimate initial prin proiect. “Pe baza studiilor si experientei internationale a altor centrale nucleare de tip CANDU 6, dar si in baza inspectiilor SNN si a rezultatelor acestora, in scopul optimizarii productiei Unitatii 1 CNE Cernavoda cu respectarea aceluiasi nivel de securitate nucleara, prelungirea duratei de operare dincolo de durata estimata initial prin proiect certifica in primul rand calitatea actului de operare pana in prezent si ofera premisele obtinerii unor avantaje evidente pentru proiect, companie si contributia unei surse stabile, nesupusa factorilor climatici, in sistemul energetic.  ”.- Cosmin Ghita, Director General
  2. Activitatile de organizare a proiectului, la inceputul anului 2018 urmand a se opera modificarile organizationale si logistice rezultate din studiul deja contractat de SNN, dar si procesul de finalizare a documentatiilor suport  necesare pentru pregatirea Studiului de Fezabilitate.
  3. Desfasurarea, in continuare, a evaluarilor necesare pentru identificarea tuturor activitatilor ce vor trebui incluse in scopul proiectului de retehnologizare
  4. Studiul de fezabilitate, inclusiv supunerea spre aprobare a acestuia de catre actionari, in anul 2021. Studiul de Fezabilitate  va ingloba toate rezultatele studiilor tehnice si analizelor de securitate, in asa maniera incat sa permita o definire cat mai buna a proiectului, atat din punct de vedere tehnic,  cat si din punct de vedere financiar.  In acest sens, avand in vedere gradul inalt de specializare, majoritatea acestor studii si analize tehnice si de securitate nucleara trebuie si vor fi realizate de firme de inginerie nucleara specializate, de multe ori numai pe anumite segmente punctuale, aspect care excede cadrul competentelor firmelor care, in mod uzual, intocmesc studii de fezabilitate pentru proiecte de investitii.  Astfel pentru redactarea Studiului de Fezabilitate sunt necesare analize de specialitate din partea unor firme specializate de inginerie nucleara, motiv pentru care abordarea proiectului in doua etape/faze si, in acest context, redactarea Studiului de Fezabilitate intr-o etapa ulterioara, este o necesitate obiectiva.

In prezent, o serie de studii sunt inca in derulare, datele relevante cu privire la unele dintre echipamentele/structurile sistemele sau componentele vizate putand fi obtinute   doar in timpul opririlor planificate ale Unitatii 1, asadar demararea Studiului de Fezabilitate trebuie sa tina cont  de toate datele de intrare disponibile pentru elaborarea unui document complet si suficient fundamentat.

“Aprobarea de catre actionari a primei fazei a proiectului de retehnologizare a Unitatii 1 inseamna efectiv asigurarea continuitatii acestui proiect pentru SNN, fara intarzieri, cu respectarea graficului de timp pentru fiecare etapa si subetape.

Extinderea numarului de ore de operare pana la atingerea a 30 ani de functionare, in baza experientei internationale, adaptata la datele tehnice ale CNE Cernavoda, va determina ca oprirea efectiva a Unitatii 1 pentru retehnologizare sa aiba loc in  perioada decembrie 2026-decembrie 2028,  Este in mod evident un castig major atat pentru SNN prin mentinerea productiei de energie a Unitatii 1 CNE Cernavoda pana la atingerea a 30 ani de functionare initiala, oportunitatea acumularii de fonduri suplimentare necesare finantarii acestui proiect, cat si pentru sistemul energetic national prin contributia la asigurarea securitatii si stabilitatii energetice.

Retehnologizarea Unitatii 1 este in prezent proiectul prioritar al SNN, fiind gestionat integral de companie si, simultan,  cel mai mare proiect de investitii al unei companii energetice romanesti, unul care asigura inca 30 de ani de operare si productie, la mai putin de jumatate din costul unei unitati noi nucleare de tip CANDU. Este singura investitie majora derulata exclusiv de SNN care raspunde simultan necesitatilor de sistem energetic si tintelor de decarbonizare. ”-Cosmin Ghita, Director General

Detalii despre proiectul de retehnologizare a Unitatii 1 CNE Cernavoda pot fi accesate atat pe site-ul SNN, in sectiunea Relatii cu Investitorii, informatii despre AGA, AGEA din data de 28.09.2017 sau pe site-ul BVB, sectiunea rapoarte curente SNN.

Cosmin Ghita

Director General

Comments are closed.

X