Fostul preşedinte comunist Nicolae Ceauşescu a dorit construirea a două reactoare nucleare de câte 440 MW la Strejeşti, pe cursul inferior al râului Olt, între oraşele Drăgăşani şi Slatina, înfiinţându-se în acest sens Întreprinderea Nucleară Olt şi demarându-se o serie de lucrări hidrotehnice, a declarat, pentru „Adevărul“, Ionel Bucur, directorul centralei nucleare de la Cernavodă.
Proiectul a fost stopat, însă, după ce partea română nu a ajuns la un acord cu partea sovietică, ruşii neputând garanta că tehnologia lor este sigură în faţa seismelor. „Iniţial, s-a dorit folosirea tehnologiei sovietice, cu apă uşoară şi uraniu îmbogăţit. În anii 1973-1974, la Strejeşti, pe Olt, urmau să se facă două unităţi de 440 MW. S-au făcut şi o serie de amenajări hidrotehnice. Dar apoi a fost cutremurul din 1977. România a cerut URSS un proiect care să reziste la un seism mai mare. Ruşii nu au putut aduce astfel de garanţii“, a afirmat Bucur. El a mai spus că trecerea la tehnologie canadiană, care utilizează uraniu natural şi apă grea, s-a decis şi din considerente strategice, România având zăcăminte de uraniu şi dorind independenţa energetică. „Plătisem ani buni despăgubiri de război către URSS sub formă de uraniu. Aşa că am folosit uraniul nostru”, arată Bucur. Tehnologia rusească presupunea ca URSS să ne livreze combustibilul nuclear şi tot ei să îl preia la finalul folosirii, aşa cum se întâmplă în statele care o utilizează şi acum, precum Bulgaria, Ungaria sau Cehia. România ar fi fost astfel dependentă de Rusia, dar Ceauşescu urmărea independenţa energetică. Concomitent, s-a construit şi combinatul de apă grea, de la Drobeta Turnu Severin. Astfel, Întreprinderea Nucleară Olt (INO) a fost transformată în Întreprinderea Nucleară Cernavodă (ICN), care avea iniţial sediul în Bucureşti, arată Bucur, care spune că „are ştanţa numărul 13“, adică a fost al 13-lea angajat al companiei de stat. Acum a rămas primul şi este poreclit de către angajaţi drept „Reactoarele 1 şi 2 în persoană“.
„În ’85 erau planuri pentru 16 reactoare nucleare în România, dintre care cinci la Cernavodă şi altele pe Mureş sau Siret. Planul era să luăm două reactoare de la canadieni şi apoi să le asimilăm, să fie totul realizat în industria românească (…) Am crescut împreună cu proiectul“, punctează Bucur.
Varianta Topalu şi „cariera Ilie Barză“
După ce s-a renunţat la amplasarea centralei nucleare pe Olt, a fost ales un amplasament pe Dunăre. Dar nu era vorba de Cernavodă, ci de localitatea Topalu, din judeţul Constanţa, unde se dorea construirea a două unităţi. Dar nici aceasta nu a fost preferată, alegându-se Cernavodă. De ce acest loc? Zona este stabilă din punct de vedere seismic, aici fiind Munţii Dobrogei, care fac parte din lanţul Munţilor Hercinici, foarte vechi. Fix în locul actualei centrale nucleare era o carieră de calcar, numită „cariera Ilie Barză“, deschisă pe la 1900, arată directorul unităţii atomice. Un alt motiv pentru care s-a ales Cernavodă a fost construcţia Canalului Dunăre-Marea Neagră, plus legăturile de comunicare, astfel că personalul şi echipamentele puteau fi aduse uşor pe mare. De asemenea, zona este ferită de vijelii sau tornade şi nu există risc de tsunami, Cernavodă fiind la circa 65 de kilometri de mare şi la o înălţime deasupra mării de 29 de metri.
Inginerii „dezertau“ în Canada înainte de ‘89
Bucur povesteşte cât de greu a fost să se realizeze centrala. „La construcţii ne pricepeam. Dar în domeniul nuclear eram puţini specialişti. Eu absolvisem Institutul Energetic din Moscova, dar cât am fost student statul a schimbat politica, astfel că nu mai făceam reactoare cu ruşii. În 1984 am plecat la pregătire în Canada, trebuia să fie un an, dar a fost doar şase luni pentru că plecasem nouă şi ne-am mai întors şase oameni. Era foarte greu să pleci, trebuia să gireze familia pentru tine, dacă rămâneai pe acolo o păţeau greu săracii“, arată directorul centralei nucleare.
Aducerea Reactorului 1, o adevărată aventură
Bucur rememorează şi episodul aducerii primului reactor care a fost instalat la Cernavodă. „Aveam porecla «Johny Găbară». Aceasta era o platformă navală şi pe aceasta au fost transportate reactorul şi generatorul. A fost o aventură numai să le transporţi. Am fost în Bulgaria să luăm trailere, nu aveam cu ce să le cărăm. Reactorul avea 260 de tone, iar generatorul electric alte 360 de tone. Ca să le transporţi, trebuia să te organizezi“, povesteşte Ionel Bucur. O altă problemă era că, în fiecare an, pe 26 decembrie, de ziua sa, Nicolae Ceauşescu venea în vizită. Atunci promitea foarte multe, dar nu prea se întâmplau. De asemenea, pregătirea era foarte grea. Până în ’89 erau necesari 100 de ingineri în domeniul nuclear, dar în străinătate s-au format doar în jur de 30, din care 10 au rămas pe acolo, arată Bucur. La momentul Revoluţiei din 1989, Unitatea 1 era gata în proporţie de 50%, iar Unitatea 2 era 20%. Revoluţia a blocat total proiectul, dar Guvernul Roman a dat ordin pentru continuarea lucrărilor. Era, însă, greu, deoarece banii erau puţini, iar în locul vechii organizări a apărut colosul de stat RENEL. „S-a format consorţiul AECL (Canada) – Ansaldo (Italia), care avea responsabilitatea construcţiei şi operarea centralei în primele 18 luni. Aşa au venit peste 300 de străini care să lucreze la centrală după 1990“, potrivit lui Bucur.
Sora centralei de la Cernavodă se află la Point Lepreau
Din cauză că tehnologia CANDU nu mai este folosită nicăieri în Europa, inginerii români au fost forţaţi de împrejurări să ţină legături strânse cu cei din Canada şi SUA. La Point Lepreau, din statul canadian New Brunswick, se află o centrală nucleară identică cu cea de la Cernavodă, iar acolo mergeau inginerii români pentru pregătire. În 1996 a fost pornit primul reactor de la Cernavodă, iar la 30 iunie 1997 echipa română a preluat operarea centralei Cernavodă de la canadieni. Ulterior, în 2007 a fost inaugurată a doua unitate. Acum, pe platforma de la Cernavodă lucrează 1.570 de angajaţi ai Nuclearelectrica şi alţi 500-600 la contractori autorizaţi de către Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) şi Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR).
Tehnologie înaltă: România, pe locul întâi în lume la exploatarea centralelor nucleare
„Să lucrezi în industria nucleară este ceva deosebit, spune ceva despre naţia respectivă, că are anumite valenţe. Să extragi minereu sau să faci ciment sau oţel, toţi ştiu să facă asta“, se mândreşte Bucur, care arată că, în primul rând, e vorba de disciplină. „Pe vremuri se spunea că CFR este a doua armată a ţării. Trenurile nu trebuiau să se oprească, toată lumea să vină la serviciu la timp. Noi, în domeniul nuclear, suntem peste CFR vizavi de ce se cere unui individ“, arată Bucur. România se află pe locul întâi în lume la exploatarea centralelor nucleare, cu un factor de utilizare a puterii instalate de 91,1%. Separat, Unitatea 2 de la Cernavodă se află pe poziţia a treia la nivel global, iar Unitatea 1, pe locul 14.
„Dezastrul de la Fukushima nu s-ar putea repeta niciodată în România“
Întrebat de testele de stres realizate în urma dezastrului de la Fukushima, din 2011, Bucur a declarat că s-au investit 60 de milioane de euro în noi echipamente şi a completat că un astfel de dezastru, cutremur urmat de tsunami şi emiterea de radiaţii, nu s-ar putea niciodată întâmpla în România. „Ce s-a întâmplat la Fukushima nu se poate întâmpla niciodată la Cernavodă. În primul rând pentru că suntem într-o zonă calmă din punct de vedere seismic şi că ne aflăm la 65 de kilometri de mare şi o altitudine de 29 de metri. Dacă un tsunami ajunge aici, atunci nu va mai fi nevoie de energie nucleară deloc“, spune Bucur, care ironizează organizaţiile ce luptă împotriva tehnologiei nucleare, precum Greenpeace.
Centrala a fost testată să reziste la un cutremur care vine o dată la 10.000 de ani
Apoi, tehnologia este total diferită, mai spune el. Oficialul arată câte sisteme de rezervă există. „Întâi există apa grea în reactor şi apoi fiecare reactor se află într-un cheson cu 600 de metri cubi de apă uşoară (normală – n.r.). Deasupra fiecărui reactor se mai află câte un rezervăr cu 3.000 de metri cubi“, arată el, în privinţa sistemelor de răcire. Centrala a fost proiectată şi construită să reziste la un cutremur care vine o dată la 10.000 de ani. „Pe noi ne interesează efectele cutremurului. Îngrijorarea este efectul asupra solului, adică acceleraţia. Şi s-a constatat că la un cutremur de 8 grade pe scara Richter construcţiile nu cad. Pe cel mai renumit expert al Agenţiei de la Viena (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică – n.r.) îl cheamă, coincidenţă sau nu, Fukushima şi el a venit la Cernavodă şi a certificat lucrările“, spune şeful centralei nucleare. Orice canal este „triplicat“, adică există mereu trei surse de apă şi trei de electricitate în caz de nevoie. Dacă în urma unui cutremur centrala de la Cernavodă ar fi deconectată de la sistemul energetic naţional, atunci intră în funcţiune o serie de baterii gigantice, cât 2-3 camere de 6 metri lungime şi 4 lăţime. Acestea au rolul de a asigura electricitate pompelor care asigură răcirea reactoarelor. După Fukushima, la centrală s-au mai săpat două puţuri imense, la 600 de metri adâncime, de unde pot scoate apă dintr-un uriaş fluviu subteran care vine din Vrancea. De asemenea, pe fiecare reactor au mai fost instalate sisteme de filtrare, care reţin 99,9% din particule. Acum există câte un „horn“ pe fiecare unitate. În fine, există trei perechi de generatoare de rezervă. „Prin proiectul iniţial era un rând de generatoare diesel mari gata să intre în funcţiune. Acestea sunt nemobile, dar nu sunt calificate seismic, aşa că se pot deconecta. Aşa că mai era un rând de diesele, tot fixe, dar calificate. Pe lângă astea, după Fukushima am mai pus câte un diesel mobil la fiecare unitate. Avem backup la backup la backup“, explică Bucur.
„Regula celor 3 C“
El arată că, în domeniul nuclear, regula de aur este „Regula celor 3 C“, care provine din engleză. Mai exact, concomitent, trebuie să existe control asupra echipamentelor, reactorul este răcit (cool), iar produsele sunt reţinute (contained). Centrala de la Cernavodă are nu mai puţin de 53 de avize şi autorizaţii. Regulile sunt atât de stricte, încât inclusiv folosirea balustradei este reglementată. Peste tot există avertismente cu „ţineţi-vă de balustradă“, iar folosirea acesteia este obligatorie pentru toată lumea acolo unde există, inclusiv directori. Întrebat dacă are autorizaţie de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), după ce în urma dezastrului de la Clubul Colectiv s-a constatat că foarte multe clădiri nu deţin un astfel de document, inclusiv stadioanele Arena Naţională sau Cluj Arena, Bucur zâmbeşte şi dă afirmativ din cap. „Ne aflăm sub un regim foarte reglementat, nivelul de detaliu este atât de mare, încât ISU a verificat inclusiv modul în care se deschid uşile“, arată el. Fix în timp ce Bucur povesteşte acest lucru, megafoanele centralei încep să vuiască şi se anunţă un exerciţiu al Jandarmeriei. În acelaşi timp, în clădirea Reactorului 1 se desfăşoară un exerciţiu privind o alertă medicală. Ca să intrăm în clădire trebuie să trecem prin două filtre ca la aeroport şi să ne scanăm de radiaţii printr-un aparat SF în care ne băgăm mâinile până la cot.
Camera unde nici şeful nu intră fără acceptul experţilor
În camera de comandă a reactorului nici măcar directorul centralei, Ionel Bucur, nu poate intra fără acceptul dispecerului din acel moment. Acesta ne dă undă verde, iar când intrăm jumătate din personal este ocupat cu operarea reactorului, iar altă jumătate cu „pacientul“ virtual din cadrul exerciţiului. Bucur arată că se fac exerciţii medicale, chimice, de incendii sau nucleare, iar acestea se diferenţiază ca nivel de gravitate în alerte – cu grad scăzut de periculozitate, şi în urgenţe – mai grave. De asemenea, urgenţele luate în calcul pot fi locale, dar şi la nivel de amplasament. Peste tot pe holurile clădirii se află echipamente de protecţie şi avertismente. Pe un avizier se dezvoltă „regula celor două minute“. Aceasta presupune ca, înainte să intervii undeva, trebuie să îţi iei două minute, timp în care să analizezi situaţia: dacă echipamentele sunt sub tensiune, dacă e pericol, dacă starea echipei este bună. În altă parte se gasesc tuburi mari cu gaze, folosite pentru stingerea incendiilor. Fiind vorba de instalaţii electrice, nu se poate interveni cu apă, deoarece există pericol de electrocutare. Aşa că se foloseşte un gaz special, numit „energen“. Înainte se folosea freon, dar Uniunea Europeană a decis că acesta nu mai răspunde cerinţelor. Inclusiv fumatul se face numai în locuri speciale, iar scrumul nu se poate depune oriunde, fumătorii trebuind să scrumeze într-un soi de tuburi. Iar pentru cine vrea cafea sau apă, inclusiv aducerea acestora se face în condiţii speciale: trebuie să fie neapărat sigilate şi transportate cu maşini speciale pe platforma centralei şi în clădiri. Bucur speră să vadă în funcţiune şi reactorele 3 şi 4, un proiect de 6,5 miliarde de euro derulat de către Nuclearelectrica cu China General Nuclear Power Corp. Un studiu derulat recent de canadienii de la AECL arată că activele au fost conservate într-o stare foarte bună. Totuşi, el avertizează că de la semnarea actelor finale până la punerea în funcţiune lucrările durează minim 70 de luni şi că, din punct de vedere tehnic, aceste proceduri nu pot fi grăbite. „O femeie naşte un copil în nouă luni, dar nouă femei nu pot naşte un copil într-o lună“, conchide Ionel Bucur.
