Rezultate obtinute din programul de supraveghere a efluentilor si mediului – mai 2017

23 iun.

Rezultate obtinute din programul de supraveghere a efluentilor si mediului – mai 2017

IMPACTUL ASUPRA MEDIULUI
  • Doza este o măsură a efectului radiaţiilor asupra organismelor vii, proporţională cu raportul dintre energia cedată de radiaţiile ionizante şi masa corpului iradiat. Se măsoară în Sievert [Sv], cu submultiplul miliSievert [mSv].
  • Limita de doză legală, stabilită prin normele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare pe care o persoană din populaţie poate să o încaseze din activităţile nucleare efectuate de către om este de 1mSv/ an.
  • Organismul omului este supus iradierii externe din surse naturale, contribuţia cea mai importantă având-o materialele radioactive din sol şi radiaţia cosmică. Conform Raportului UNSCEAR (Comitetul Ştiinţific al Naţiunilor Unite pentru Efectele Radiaţiilor Atomice) din anul 2000 iradierea externă din surse naturale în România este cuprinsă între 0,135 şi 1,92 mSv/ trimestru.
  • Grupul Critic este un grup ipotetic format de persoanele din public care pot primi cele mai mari doze din cauza funcţionării unui obiectiv nuclear. În acest caz s-a considerat un grup, care ar locui chiar la limita zonei de excludere, ar consuma apă din Dunăre, lapte provenind de la ferme amplasate în aceeaşi zonă, produse alimentare din gospodăriile proprii sau ferme locale, peşte din Dunăre.

Limita autorizată pentru o persoană din grupul critic la CNE Cernavodă cu două unităţi este de 0,2mSv/an. Evaluarea dozei pentru o persoană din grupul critic (grupul cu expunere maximă) se face pe baza măsurării emisiilor de substanţe radioactive lichide şi gazoase în mediu.

DOZE PENTRU POPULAŢIE CA REZULTAT AL EXPLOATĂRII CNE CERNAVODĂ U1 şi U2

  • Doza datorată emisiilor de efluenţi radioactivi pentru o persoană din grupul critic în luna mai este de 0.000603 mSv.

Contribuţiile efluenţilor gazoşi şi lichizi în luna mai sunt:

  • 0.000594 mSv din efluenţi gazoşi;
  • 0.000009 mSv din efluenţi lichizi.

Doza cumulată în anul 2017 pentru cele două unităţi este de 0.002623 mSv.

RADIOACTIVITATEA APEI FREATICE DE PE AMPLASAMENT
  • Pentru probele de apă freatică analizate în luna mai, analizele prin spectrometrie gamma nu au detectat prezenţa radioactivităţii artificiale.
  • Concentraţia de tritiu a fost sub Limita de Detecţie.

În probele de apă din forajele de control de pe platforma DICA, precum şi în cele de pe platforma depozitului intermediar DIDR, nu a fost detectată radioactivitate gama artificială peste limitele de detecţie

DOZE PENTRU POPULAŢIE DIN FONDUL NATURAL (doze externe) – raportare trimestrială

Doza externă provenită din fondul natural, măsurată în trimestrul I al anului 2017, a fost de 0.187 mSv şi se încadrează în limitele normale în care variază iradierea externă naturală în România conform datelor furnizate de Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului. În luna mai doza pentru o persoană din grupul critic cauzată de emisiile radioactive de la CNE Cernavodă a fost de aproximativ 103 ori mai mică decât doza lunară medie provenită din fondul natural.

 

OPRIREA PLANIFICATĂ UNITATEA 2 FINALIZATĂ CU SUCCES

 

În data de 1 iunie 2017, Unitatea 2 a fost conectată la Sistemul Energetic Naţional, finalizând astfel cu succes oprirea planificată, după un efort susţinut al personalului din toate departamentele centralei.

În perioada opririi planificate s-au efectuat peste 10.000 de activităţi din următoarele programe: programul de întreținere preventivă și corectivă, de inspecții, de testare pe perioada oprilor planificate, de implementare a modificărilor de proiect pe anumite sisteme/ echipamente/ componente.

Toate obiectivele opririi planificate au fost realizate în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă.

 

Unitatea 2 CNE Cernavodă a funcționat continuu de la ultima oprire planificată din anul 2015, timp de 704 zile, ceea ce reprezintă o performanță în industria nucleară, performanță asociată profesionalismului personalului și calității programelor și proceselor centralei.

sne

De asemenea, CNE Cernavodă a obținut rezultate remarcabile, conform datelor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. Astfel, cu cele două unități în operare, România ocupă primul loc dintr-un total de 454 unități nucleare din 31 de țări, cu un factor de capabilitate mediat pe ultimii 3 ani de 94% și tot primul loc dintr-un total de 443 unități nucleare din 31 de țări, cu un factor de capabilitate de 91,9% de la punerea în funcțiune până la sfârșitul anului 2016.

 

Comments are closed.

X